Mama

Nu ştiu dacă e vorba numai de mama mea, dar am impresia că mamele au puterea specială de a scoate fiecare lucruşor de nicăieri (asta sau am orbit eu). Cauţi ceva, te uiţi după el de o mie de ori în acelaşi loc, te convingi că nu e acolo, apoi...

-Mamaaaa, unde ai pus florile??

-Sunt pe masă!

-Ba nu sunt...

-Uită-te bine, sunt acolo!

-Uhm...Nu sunt!

-Chiar trebuie să vin eu pentru orice...Uite, sunt chiar aici!

-Erau acolo de la început...Dar...dar...CUM?!

DOT la liceu... o să fiu trainer O_O

...e o chestiuţă despre drepturile omului în care m-am implicat din pură plictiseală şi care se dovedeşte mai amuzantă decât credeam. În principiu, există oameni care ne învaţă pe noi (noi fiind un grup de 15 persoane) cum să-i învăţăm pe alţii chestii despre drepturile omului, care (şi asta probabil vine ca o surpriză) nu sunt plictisitoare.
E posibil să fie datorită glumelor cu musulmani sau a joculeţelor, dar mi se pare chiar un mod interesant în care să-ţi petreci timpul, tu, cititor plictisit care, dacă ai ajuns să-mi citeşti mie blogul, probabil ţi-ai petrecut ziua pe 9GAG/FunnyJunk/Reddit/Memebase.
Okaaay, deci vestea de azi e că eu (mă rog, şi alţi câţiva oameni :D) o să fiu trainer, deeeeci, o să fiu una din persoanele ălea care îţi dau impresia că ştiu ce fac, când, în realitate, habar n-au.

E ziua mea, ziua mea, ziua meaaa...

Ca tot românu' care se respectă, eu petrec de trei ori pe an pentru acelaşi lucru.
Tot anul mă chinui să-mi ascund numele sub nickname-uri, dar două zile din frumoasa vară nu aş putea fi mai mândră de el. Cel puţin, teoretic.
Practic, la ziua de naştere petrec, primesc cadouri, totul bine şi frumos. La onomastică, pe 15 august, primesc câteva cadouri, eventual un tort. Ei bine, pentru a doua onomastică, respectiv cea de azi, primesc telefoane cu "La mulţi ani"...ceea ce ar trebui să mă bucure, să-mi arate că oamenii ţin la mine etc. Nu. E enervant. Nu pot dormi pentru că sună telefonul, nu pot pleca nicăieri fără telefon, trebuie să merg să vorbesc cu rudele care nu pot spune un simplu "la mulţi ani" pentru că ar fi stupid, aşa că întreabă câteva lucruri. Nimic rău în asta. Problema mea e că toţi întreabă EXACT aceleaşi lucruri.
Telefonatul de ziua cuiva e tradiţie, nu o pot schimba eu, aşa că uneori sun alte persoane (da, in real life, am prieteni, amici, cunoştinţe...I know, greu de crezut) să le urez la mulţi ani, lucru care mă pune în situaţia jenantă de a nu avea cum să continui dialogul.
"Uhmmm...cum te distrezi? Petreci?"
"Well, you know, da..."
"Cool."
"Yeah..."
*awkward silence*
"Okay, have fun! Bye!"
"Great."

Scenariu apocaliptic

Al 3-lea război mondial, foamete, explozii, bombe americane, rachete ruseşti, jihadişti cu bombe legate, moarte, ţipă, urlă, ţipă, urlă, se predă Franţa, Ghermania iar o apucă pandaliile, Israel dă cu capul, Arabia Saudită dă cu cămila, ţipă, urlă, ţipă, urlă, crapă graniţele, ne unim cu Moldova, ţipă, urlă, ţipă, urlă, pune Rusia pancartă peste România Mare, crapă Bozgoria de ciudă, e şi Kazakhstan pe acolo, ţipă, urlă, ţipă, urlă, pune Rusia pancartă peste toată Europa, se răscoleşte Asia, se răstoarnă Africa, se dezgheaţă Antarctica, ţipă, urlă, ţipă, urlă, pune Rusia pancartă peste tot pământul, şiruri de morţi, tancuri, blocuri dărâmate, radiaţii, explozii nucleare, plânsete şi linişte...beznă. O stradă plină de soldaţi răpuşi, praf şi mizerie. Iese Svetlana Kamikaze din duş cu prosopelul pe cap şi în papuci de casă "Scuze, eram în...Bismillah, ce se-ntâmplă aici?! O.O"

-By Svetlana Kamikaze

(De menţionat că în timp ce ea scria asta, eu băteam Ungaria pe karaokeparty.)

Morcovi şi My Little Pony

Okaaaay, everypony. A venit marea zi a postului despre design, de fapt, postul o să fie mai mult despre banner pentru că restul design-ului e destul de simplu.
Acum ceva timp mă uitam eu frumos la blog şi mi-am dat seama că m-am plictisit de design şi că mi se părea prea încărcat cu toate steluţele şi banner-ul ăla (minunat dealtfel), aşa că m-am apucat să-l schimb în ceva cât mai simplu posibil. În primă fază, nu voiam ca banner-ul să fie portocaliu, aş fi mers pe ceva gri, poate chiar cu mult alb, dar realizatorul (care, de data asta, nu a fost Flee/ Sakie Chizuru pentru că nu era online şi eu nu mai aveam răbdare) nu s-a putut abţine. Mi-a plăcut totuşi cum arăta pentru că dădea o pată de culoare.
Acum, de ce am un ponei pe banner? De fapt, eu nu plănuiam să am un ponei. Nu poneiul e ideea, ci morcovii de pe ponei. Nu am găsit imagini cute cu morcovi, aşa că am luat-o pe asta.
De ce sunt morcovii cool? Weeeell, asta implică de fapt povestea unei nopţi în care n-aveam de lucru şi am sunat-o pe Light, care mi-a spus încântătoarea vorbă de duh "Uneori, vreau să fiu un morcov.", aşa că am început să spunem povestioare cu universuri paralele în care toată lumea e morcov şi am ajuns la concluzia că, for some reason, morcovii sunt cool.
Poneiuuuul.

La vremea aia auzisem într-adevăr de My Little Pony (la care se uita Light), dar nu mă uitam. Eh, acum câteva zile m-am hotărât să încerc. I'm a brony now.
Preferata mea e Rainbow Dash.

And...eh, that's all. Probabil ar trebui să scriu o recenzie a serialului, dar mi-e lene şi mă simt ciudat. E MLP, nu o pot comenta ca pe ceva serios.
Daaar, pot pune imagini.<3

Din frumoasele mele experienţe cu copiii

Îşi aminteşte cineva desenele în care unul din personaje învaţă vreun copil un cuvânt urât şi copilul îl tot repetă, spre disperarea personajului care nu i-l poate scoate din cap?

Eh, am trăit experienţa live, ca să spun aşa. 

Unii dintre voi probabil ştiu sau şi-au dat seama că am fost plecată. Eram la ţară, cu verişoara mea de şapte anişori, când, ce-mi vine mie în cap? O tâmpenie, ca de obicei. Şi îmi amintesc de cântecul ăsta:

Eh, n-am altceva mai bun de făcut decât să mă apuc să-l cânt, ca să-mi dau seama că verişoara mea nu mai putea de dragul versului "Cine dracu-i Jimmy?", pe care, dealtfel, nici nu îl spunea cum trebuie, schimbând puţin ordinea firească a cuvintelor, astfel încât acum versul era "Cine-i dracu, Jimmy?". 

Mda...Asta se adaugă la experienţele mele cu plozi. 

Fără legătură cu postul, Capitolul 4 din "Hey, I just met Chelet!"...weeell, nu ştiu exact când, dar probabil o să-l scriu săptămâna asta. I hope. 

Încă sunt datoare cu un post care să explice vechiul nou design, deeeci...yeah. 

Galaxiile-fantomă

Acum o jumătate de oră mă plictiseam îngrozitor. Atunci când mă plictisesc, de obicei, fie intru pe Memrise şi îmi mai pierd timpul încercând să învăţ o limbă străină, fie caut articole legate de astrofizică sau istorie, de obicei, pe descopera.org. Imaginaţi-vă, deci, încântarea mea în momentul în care am descoperit site-ul ăsta.

Şi am găsit aici un articol care se referă la teoria galaxiilor-fantomă.

Ce înseamnă asta, în mare: Universul ar fi mult mai restrâns decât avem noi impresia, având un număr relativ mic de galaxii reale. Acum, ideea asta, luată în modul, pare simplă. Întrebarea, naturală şi legitimă, este "cum de vedem atâtea stele?", ea putând fi formulată şi ca "de ce avem impresia că Universul e atât de mare?". În teorie, fiecare galaxie reală ar proiecta aproximativ 50 de galaxii-fantomă, dar noi nu putem face diferenţa între ele, motiv pentru care ni se pare că Universul este sau tinde la infinit. 

Nu sunt foarte fericită cu teoria asta, din simplul motiv, că-mi spulberă visul de a spune vreodată "It's bigger on the inside!", însă mi se pare demnă de luat în considerare, în special, pentru că eu nu pot percepe un univers infinit în expansiune, adică nu cred în probabilitatea existenţei a ceva infinit, care continuă să se extindă. 

Dacă există oameni cărora li se pare interesant, pot oricând să dea un click pe linkul care duce la articol şi să citescă tot. Eu am prezentat ideea în mare. 

Partea asta nu are nicio legătură cu postul propriu-zis. S-ar putea să fi observat că am schimbat design-ul (din nou), că am un banner cu un ponei şi că titlul blogului, mai nou, e "Carrots are cool". Promit o explicaţie detaliată undeva în viitor. (Liniuţa cool<3)

Poze.

Aşa cum am promis, pozele de la evenimentul de închidere:

Aci suntem noi. De la dreapta la stânga: Ancuţa, eu, Andreea, Ana, Theo şi Andrei. 

 - Ouă umplute. 

 - eu şi steagul Irlandei/Italiei (a fost un singur steag şi l-au folosit şi Irlanda şi Italia)

 - un tip din Pakistan. Awesome guy. 

 - Ancuţa şi Juliette, profa din Italia. 

 - mămăligă.

 - The trainees and the chairs. De la stânga la dreapta: Portugal, Greece, Poland (but he's not teaching), Pakistan (and he's not teaching), Sabrina (which is not her real name, but her real name was too complicated) - Taiwan, Yulia (Russia, our teacher), Ireland and Italy. 

 - Yulia and the awesome guy from Pakistan

 - me and Poland. 

 - Noi iar.

 - Beţe chinezeşti (imposibil să mănânci cu ele). 

 - Sabrina, Theo şi Ancuţa (remarcaţi iile)

 - The chairs (Pakistan and Poland)

 - Me bursting with joy. 

AIESEC

Okay, lume. Dacă nu aveţi ce face între 20 august şi 30 septembrie sau dacă aveţi ce face, da' nu e chiar aşa interesant, puteţi să mergeţi la "LANGUAGE sCOOL". Eu am fost la prima ediţie (la rusă mai exact) şi chiar mi-a plăcut. Azi a fost Closing Eventu': ne-am distrat, am mâncat specialităţi din fiecare ţară, am dansat, am făcut karaoke, unii dintre noi au şi plâns...eh, şi cam asta a fost.
Oricum, în general, totul a fost foarte tare.
Puteţi să vă înscrieţi la oricare din limbile ălea (nu neapărat doar una), taxa e de 70 de lei pentru o limbă şi vă veţi întâlni probabil de două ori pe săptămână. Ideea e că, pe lângă faptul că înveţi câte ceva dintr-o limbă străină, îţi exersezi şi engleza.
Oricum, mai bine intraţi pe site-ul lor pentru detalii.
O să pun ceva poze de azi mai târziu, după ce le primesc de la Ancuţa.

Flee şi Tom Cruise

Acum două zile n-aveam de lucru şi am deschis Movie Maker (pe care abia dacă ştiu să-l folosesc) şi am făcut asta:

I pretty much like it, deşi, cu siguranţă, nu e prea complex, dar, dintr-un motiv oarecare, sunt mândră de el.
Probabil oamenii care au mai trecut pe aici ştiu că Flee sau Sakie Chizuru e fata care se ocupă de bannerele mele.

Şoareci...

No problem. 

Not a big deal.

Not that bad. 

It's okay. :-j

Chiar şi asta pot suporta, dar NU ŞOARECI! *nici măcar nu o să pun o poză* Mi-e frică de şoareci, oameni buni! Pur şi simplu mi-e frică: şoareci, şobolani şi alte creaturi asemănătoare. Şi acum...am unul în bucătărie. M-am baricadat în cameră şi sunt idioţi care-mi spun tâmpenii gen "el e mai speriat ca tine". NU-MI PASĂ CÂT E DE SPERIAT! Nu mă ajută să fiu mai puţin speriată. That's it.

Flee, Chelet, Chelet, Flee...

Aseară a avut loc "premiera" noii mele povestioare, "Hey, I just met Chelet!".
Pentru cei care nu ştiu, nu e neapărat o "continuare" la "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu", dar probabil am făcut şi o să fac referiri, deci e bine să clarific câteva lucruri.
În primul rând, cred că toată lumea îl cunoaşte pe TreiSteluţeColorate, a devenit chiar o marcă a acestui blog, dar, just in case, în poveste apare aşa:

 Putea simţi plictiseala în aer. Poate era din cauza lipsei lui TreiSteluţeColorate.

E un personaj din "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu" care a murit după cutremurul cauzat de vraja Ordinului. Era colegul de bancă al eroinei noastre, ăsta e motivul pentru care, aparent, ea îi simte lipsa.

-Da, fată, Chelet a venit să investigheze.

-Chelet e detectiv?

-Acum e.

-Nu era elev aici?

-A absolvit în vacanţă; era prea deştept şi i-au spus că nu mai au ce să-l înveţe. Acum lucrează ca detectiv.

 Chelet e un personaj din acelaşi text pe care am avut impresia că l-am exploatat prea puţin, pentru că, în definitiv, el e foarte cool, aşa că l-am făcut personaj principal aici.
De fapt, el este un schelet artificial animat de unul din farmecele deja celebrului Ordin, care şi-a dobândit numele de "Chelet" dintr-o greşeală de tastare a lui Robert Lool.

Tanti Vasilica se uită neîncrezătoare la „eroul” care stătea întins pe podea, cu mâinile şi picioarele legate chinuindu-se să îşi încarce noile poze cu scheletul artificial pe care reuşise să-l tăguiască sub numele de „Chelet” pentru că nu mai nimerea „s”-ul.

See? It's right here.
 Cam atât cu lămuririle.
Acum, vreau să-i mulţumesc lui Flee (Sakie Chizuru) pentru banner şi să o asigur că reacţia ei când i-am cerut să-mi facă banner-ul a fost cu atât mai adorabilă cu cât a venit în întâmpinarea personajului ei din "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu" care va apărea şi în "Hey, I just met Chelet!" cât de curând.
Acum, nu vreau să vă scutesc de plăcerea de a vedea reacţia ei so...

5:06:47 PM  

Eu: auzi, am şi eu nevoie de ajutor

5:06:50 PM  

El Diablo: ?

5:06:56 PM  

El Diablo: dap?

5:06:58 PM  

Eu: vreau să-mi faci un banner cu chelet

5:07:05 PM  

Eu: pentru povestioara nouă

5:07:06 PM  

Eu: CHELETx

5:07:10 PM  

Eu:

5:07:13 PM  

El Diablo: ai vreo poză?

Îmi apărea ID-ul, aşa că l-am înlocuit cu "eu" (deşi nu ştiu de ce am făcut asta, cred că oricine poate să facă rost de ID-ul meu foarte uşor).
Okay, ultimul punct al acestui post, vreau să-i urez la mulţi ani lui Flee şi aici pentru că azi e ziua ei şi pentru că nu-mi răspunde la telefon, so happy birthday!!>:D<

Eating like a pig

A mai observat cineva că până nu ţi-o întinzi pe toată faţa, lubeniţa n-are niciun gust?

Eu mi-am amintit de asta acum câteva minute când a venit tata acasă cu un pepene verde de mărimea unui zepelin fără să se gândească la faptul că noi suntem numai patru. În principiu, dacă începi o lubeniţă o termini atunci. Mama face mereu eforturi disperate să n-o arunce, s-o ţină în frigider până o mănâncă cineva. Hopeless. Nici naiba nu se mai atinge de chestia aia. Dacă nu e proaspătă nu se mănâncă.
Tata are o problemă în a reţine lucruri de genul ăsta, aşa că de fiecare dată când se duce în piaţă, alege ce vede mai mare doar ca să avem ce arunca.
Ideea e că regula înfulecatului ca un porc se aplică, în general, mâncării, nu numai în cazul lubeniţei.
Mereu mi s-a părut stupid să tai pizza şi s-o mănânci cu furculiţa. Pentru Dumnezeu, mănânc-o odată! Dacă voiai să mănânci ca o lady trebuia să comanzi piept de pui.
That's it. Wait. Am vrut mereu să folosesc liniuţa asta.
Edit: Tocmai am văzut asta:

Nu mai mănânc niciodată mere.

Future project

Okaaay, lume! Ieri am postat ultimul capitol din "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu" şi nu am de gând să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi citit. I know, rude, I can live with that. Dacă aţi citit tot, înseamnă că v-a făcut plăcere, nu vă mulţumesc pentru asta.
M-am gândit, şi m-am gândit, şi atât pentru că mai mult nu pot gândi, şi a venit şi Lucia să-ntrebe dacă e o continuare, aşa că eu am în cap un viitor proiect la care, în prezent, mă refer ca la "chestiuţa pentru care nu am găsit un nume".
În orice caz, o să fie personaje pe care le ştiţi (Chelet, Nazi, Flee, poate chiar mai multe), dar o să aduc şi personaje noi.
Nu am ce să vă spun despre acţiune pentru că nu ştiu nici eu ce o să se întâmple. Anyway,

no

Sooo...that's it. :3

Doctor Who

Okaaay, poate că nu aţi observat timbrul lipit chiar lângă posturi, pe care scrie "I believe in The Doctor" şi pe care apare o parte dintr-un TARDIS, deci ideea postului ăstuia e că eu sunt fan Doctor Who.
Pentru cei care şi-au pierdut vieţile fără să-l vadă sau pentru nenorocoşii care nu au auzit de serialul ăsta (deşi are în total 32 de sezoane şi producţia a început din 1963 *okay, nu sunt sigură legat de an, aşa că tre' să verific cu Wikipedia, wait a minute*, yap, e corect), ei, bine, acţiunea se învârte în jurul extraterestrului ăstuia de pe o planetă dispărută numită Gallifrey care călătoreşte prin timp şi spaţiu într-o cabină de poliţie albastră, mereu însoţit de câte un pământean (de obicei, o tipă hot). He's what it's called a "Time Lord", the last one because his planet has been distroyed in a Time War.
Okay, ca să nu se sperie nimeni, vorbeam de cele 32 de sezoane. Adevărul e că serialul ăsta poate fi divizat în două părţi. Producţia, aşa cum am spus, a început în 1936, dar, la un moment dat *nu ştiu anul exact, dar cred că pe la sfârşitul anilor '80* s-a oprit, fiind reluată undeva după 2000. De atunci au trecut şase sezoane (nu ştiu dacă s-a lansat sau nu al şaptelea sezon pentru că, sincer vorbind, nu m-am uitat decât la primele 4 care erau cu David Tennant -tipul din imaginea de la începutul postului- şi la ceva din sezonul 5), aşadar practic, când spui "Doctor Who" oamenii care ştiu despre ce e vorba tind să se gândească la episoadele "noi", adică ultimele sezoane. Totuşi, mai sunt 26 de sezoane, serialul "clasic" pe care încă nu l-am văzut. Poate unii se întreabă cum se poate ca un singur actor să joace atât de multe sezoane la rând, poate alţii se gândesc la "Tânăr şi Neliniştit" şi atunci nu-şi mai pun asemenea întrebări, totuşi personajul ăsta al cărui nume nu se cunoaşte, dar îşi spune "The Doctor", are încă un lucru specific: regenerarea. Atunci când ar trebui să moară, se regenerează, ceea ce înseamnă că îşi schimbă înfăţişarea şi caracteristicile, deci că e, de fapt, o altă persoană, dar îşi păstrează amintirile, aşa că actorii care joacă rolul principal se tot schimbă.
Mie cel mai mult mi-a plăcut David Tennant, the Tenth Doctor. Sunt trei Doctori în ultimele sezoane: Cristopher Eccleston, David Tennant şi Matt Smith, cel care joacă în prezent. În total însă, sunt 11. De aceea, majoritatea ne referim la ei cu denumirile de "Ninth", "Tenth" and "Eleventh".

Okay, acum ar trebui să vorbesc mai mult despre TARDIS. Nu ştiu dacă-şi aminteşte cineva, dar acum ceva timp am scris postul ăsta, în care descriu casa visurilor mele, la final, băgând pe toată lumea în ceaţă, cu o cameră care arată ca interiorul unui TARDIS. M-am gândit încă de atunci că trebuie să scriu un post în care să lămuresc lucrurile, dar mi-a fost prea lene pentru că ştiam cât de mult o să ajung să vorbesc pe subiectul ăsta, aşa că am tot amânat-o iar şi iar, aşa cum fac cu multe alte subiecte. Okay, TARDIS-ul pare micuţ şi înghesuit, dar atunci când intri, arată aşa:

Well, aşa arăta în sezoanele pe care le-am văzut eu. Am înţeles că acum ar avea alt design, lucru care mă deprimă.
De obicei, când cineva intră în TARDIS are o replică celebră care a consacrat serialul în aceeaşi măsură în care a fost consacrat de clasicele "Allons-y!", "Fantastic!" şi "Geronimo!". Replica asta e...

"It's bigger on the Inside!" De precizat că sunt la fel de nerăbdătoare să spun asta pe cât sunt să-mi primesc scrisoarea de la Hogwarts.<3
Ar mai fi de vorbit despre Sonic Screwdriver, dar postul ăsta e deja prea lung, aşa că o să închei drăguţ şi rapid:

Vara nu dorm

Am evitat piesa asta de când a apărut şi era PESTE TOT *încă e*. Astfel încât, până acum câteva zile puteam să mă laud că am scăpat fără să o aud, dar apoi a apărut o reclamă (cred că pe Antena2) şi am auzit ceva din ea.
"Mă, dacă tot nu mai pot spune că n-am auzit-o, măcar să o aud pe toată." mi-am spus eu încrezătoare şi mi-am fixat căştile pe urechi. Şi acum mă simt foarte foarte FOARTE vinovată pentru că începe să-mi placă...T_T CUM SE VINDECĂ ASTA?? N-am mai avut un păcat atât de mare pe conştiinţă de la "Tot mai sus"!! Asta nu trebuia să spun aici...
Nu mă pot abţine:

Barney Stinson

O parte dintre voi (cea care posedă ochi) s-ar putea să fi observat ce scrie pe banner-ul meu. E posibil să vă fi şi întrebat care-i treaba cu "Awesome like a suit". Sunt aici să vă răspund...cu asta:

Pentru cei care au trăit sub stânci, asta e din "How I Met Your Mother" and the awesome guy right there is Barney Stinson.
Tipul ăsta e pur şi simplu GENIAL. E personajul meu preferat. Dacă ar fi să-i fac o scurtă descriere, aş spune: LEGEN...wait for it...DARY! Dar asta e pour les connaisseurs. Deeeci...Barney e un *nu ştiu care e cuvântul în română* afemeiat poate? (womanizer). Întotdeauna în costum, cu atitudinea sa de Dumnezeu al femeilor suficient de naive să-i creadă poveştile ireale, dar geniale, jucate atât de convingător, tipul ăsta dezvoltă o adevărată ştiinţă a agăţatului, ajungând chiar la ...asta:

,

asta:

şi asta:

(Nu mai sunt cărţi, dar îmi plac prea mult pozele cu Barney, aşa că o să mai pun câteva:)

Okay, ştiu, suficient...Bine, hai încă una:

Ce e postul ăsta fără citate? 

Harris describes me as a man who “likes to create crazy situations and then sit back and watch it all go down.”  I am a confident womanizer in my early thirties who almost always wears a suit, likes women with Daddy issues and is always willing to offer my (sometimes hypocritical) opinion.  I tend to be opportunistic and manipulative, and will attempt to manipulate a situation so that it goes my way; in the episode “Shelter Island”, for example, I successfully attempt to get Robin (in whom I was exhibiting romantic interest) to come to Ted’s and Stella’s wedding, even though it was not in the couple’s best interests to do so. 

Ăsta e din descrierea de pe Blogul lui Barney. 
Corect, personajul ăsta are şi blog şi are, cu siguranţă, mult mai mulţi cititori ca mine (lucru care, în mod normal, m-ar frustra, dar ştiu despre ce personaj e vorba).
More Quotes:

God, it’s me, Barney. What up? I know we don’t talk much, but I know a lot of girls call out your name because of me.

 The only reason to wait a month for sex is if she’s 17 years, 11 months old.

 I’ve done so much good today, I’ve got, like, a “soul boner”