Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu

M-am gândit să scriu o chestiuţă scurtă în care să parodiez minunatul nostru liceu. Atenţie! Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Nu am dat niciun nume, totul e fictiv (după cum o să se şi vadă.). Ne vom întâlni cu femei de serviciu, elevi care stau degeaba, profesori care te adorm şi vechiul nostru prieten, TreiSteluţeColorate, dar nu numai asta.
Sper să vă placă. Am scris primul capitol (capitolele o să fie scurte ca să nu plictisesc pe nimeni) şi o să-l postez în cel mult 20 de minute.

Capitolul 1



O zi oarecare de luni, un liceu oarecare din Craiova...nu, stai, nu e un „liceu oarecare” din Craiova, e C.N. „Fraţii Buzeşti”, într-o pauză. Ziua asta frumoasă, în care păsările nu ar mai conteni cu încântătoarele lor balade închinate atât de apropiatei veri (dacă nu ar fi înfipte în gardul de sârmă), ziua asta frumoasă în care copacii s-ar legăna în bătaia uşoară a vântului (dacă am avea copaci în curte), în fine, ziua asta în care...
-Băăăi, lasă scaunu’ ăla jos, boule!! Nu, nu pe geam!
Degeaba.
-Al doilea geam luna asta, oftează şefa clasei de la 9B, căzând în banca ei, care abia se mai sprijină pe cele trei picioare jumate. Să vedem dacă o să vă convină să mai daţi bani şi pentru asta...
Zadarnic însă jeleşte ea regretabila pierdere a geamului şi a scaunului deopotrivă, căci petrecerea continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, până în momentul în care tanti Vasilica, alături de mătura pe care nu o foloseşte decât pentru plăcerea de a le arde câte una peste fund elevilor, intră în clasă şi începe să zbiere:
-Ce e haosul ăsta??! UITE CÂTĂ MIZERIE! Strângeţi imediat! De ce să strângem noi după voi?! PORCILOR!
Imediat, un elev în sacou şi pantaloni de stofă se execută, apucând o mătură care, nu se ştie cum ajunsese în colţul clasei, şi măturând cioburile de lângă tablă.
Tanti Vasilica e una din respectabilele femei de serviciu care-şi petrec majoritatea timpului terorizând populaţia liceului, în loc să-şi facă treaba. Scundă, îndesată, cu părul tuns scurt şi vopsit într-o culoare incertă, încă nu s-a întâmplat ca, din nenumăratele generaţii pe care le-a adus în pragul agoniei, un singur elev să o fi văzut zâmbind.
Chiar şi acum, după ce şi-a petrecut viaţa făcând...ei bine, nimic, tanti Vasilica nu se îndură să părăsească elevii a căror pauză i se pare prea lungă până nu ştie sigur că în clasă e curat. Când, în sfârşit, elevul care stătea în sacou la 30 de grade termină de măturat, femeia le întoarce spatele, moment în care, asemenea scenelor din desenele animate, vacarmul porneşte din nou şi catedra cedează sub greutatea câtorva băieţi veseli care se îndepărtează de ea imediat, împrăştiindu-se înainte ca tanti Vasilica să întoarcă privirea şi să observe noul dezastru. Însă femeia de serviciu nici nu se gândeşte să-şi mai irosească minute preţioase din viaţă verificând dacă idioţii olimpici din Buzeşti au mai distrus ceva şi, sincer vorbind, nici auzul ei nu mai e ca în vremurile tinereţii când stătea la cafeluţă cu Brutus, aşa că prăbuşirea catedrei trece neobservată şi ea se îndreaptă acum spre demisol, locul unde dispar toate femeile de serviciu pe timpul zilei pentru a fi imposibil de găsit în  cazul în care elevii ar avea nevoie de vreun scaun, o bancă sau orice altceva.
Ajunsă aici, apasă pe un buton secret camuflat în perete şi o scară spre subteran *şi mai subteran* se deschide. Aşternându-şi pe faţă un rânjet malefic, coboară până într-o încăpere întunecată în mijlocul căreia se află un cazan din care ies coloane de abur.
-E gata fiertura? întreabă Vasilica pe care, nu se ştie de unde, a apărut o pelerină neagră cu glugă.
-Aproape, surioară, îi răspunde o femeie înaltă şi uscăţivă îmbrăcată cu acelaşi fel de haine care continuă să învârtă în amestec. Curând, liceul ăsta va fi al nostru. *râs malefic* Dar înainte...mai avem nevoie de un ingredient.
Celelalte femei de serviciu tresar zguduite de un fior rece.
-Încă un ingredient? întreabă una dintre ele.
-Da, Florico, uite lista.
Şi, spunând asta, scoate din buzunarul pelerinei un pergament pe care sunt înşirate câteva elemente, dintre care ultimul nebifat:
1.Lacrimi de elev chinuit
2.Fum de ţigară din toaleta fetelor
3.Jumătate de picior de bancă
4.Apă
5.Câteva fire din bretonul cel mai lung din liceu
Florica se dă câţiva paşi înapoi, îngrozită şi şopteşte printre sughiţuri (nu mai băuse cafea de mult):
-Dar...dar cel mai lung breton din liceu e al lui...
-Aşa e! spune Vasilica încruntându-se. TreiSteluţeColorate! Tâmpitul ăla de la B care a spart geamul de dimineaţă!
-Din nou? întreabă femeia uscăţivă învârtind în fiertură.
-Da...
-E a doua oară luna asta. Dacă o ţine tot aşa, o să trebuiască să-şi amaneteze casa până la sfârşitul clasei a 12a.
-Şi ce? E problema noastră? Avem treburi mai importante. Cine face rost de firele de păr?
Femeile de serviciu se dau câte un pas în spate, singura rămasă mai în faţă din cauza robei prea lungi care nu-i permite să se mişte, fiind tanti Vasilica.
-Aiiii măăă! Eu am mai fost odată azi!
Dar protestele se pierd neascultate şi tanti Vasilica e nevoită să se întoarcă la parter, în clasa care-i face silă, ca de altfel, şi restul claselor din lume.

Va reuşi tanti Vasilica să ia preţioasele fire de păr? Va plăti TreiSteluţeColorate geamul şi catedra? Aflaţi în Capitolul 2 din „Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu”.


Capitolul 2

Ştiindu-se presată de timp, tanti Vasilica nu precupeţeşte niciun moment şi aleargă imediat la 9B, unde, pentru a doua oară în ziua respectivă, toată activitatea mai mult sau mai puţin ortodoxă aflată în desfăşurare se opreşte brusc.
Abia atunci îşi dă seama: cum putea să se apropie suficient pentru a lua firele de păr neobservată dacă toţi ochii erau aţintiţi asupra ei? Făcând un efort cerebral temeinic, aşa cum nu mai făcuse de mult timp, ajunge la concluzia că trebuie să se întovărăşească, într-un fel sau altul, cu aceste odrasle răsfăţate şi ...zâmbeşte (sau, mă rog, încearcă, pentru că rezultatul este, de fapt, o grimasă). Suflarea întregii clase îngheaţă.
Cu un aer care se vrea degajat, deşi arata ca şi cum tocmai fusese cuprinsă de o severă serie de crampe musculare, femeia în vârstă de...eh, nu e ea chiar aşa tânără, dar arată proaspătă ca în ziua în care a împlinit 100, în fine, păşeşte graţios spre a doua bancă de la fereastră unde, etalându-şi noii chiloţi „Botezatu”, stă TreiSteluţeColorate, bineînţeles cu spatele spre uşă, deci, fără să observe eforturile fermecătoarei lady de a intra în vorbă cu el.
-...then I watched another episode an’ there was this girl and the other one was touching her boobs...
Dar chiar când ajungea la partea care îi plăcuse cel mai mult, Leah (norocoasa lui colegă de bancă şi cea cu care purtase încântătoarea discuţie) începe să-i facă semne disperate şi chiloţii „Botezatu” se întorc spre ea.
Femeia de serviciu, păstrându-şi zâmbetul feciorelnic, întreabă, ce-i drept, cu voce scăzută, dar suficient cât să audă întreaga clasă care făcea întotdeauna linişte în momente de maximă importanţă ca acesta:
-Să ştii că dacă ai nevoie de ceva, mă găseşti la 12H, unde fac planuri să cuceresc lu...adică îmi beau cafeaua cu nişte colege. O să vorbesc eu cu directorul să nu plăteşti geamul, poate înţelege situaţia. E evident că nu ai făcut-o intenţionat.
-Ba da, replică tânărul în suprema-i înţelepciune.
-Ah...păstrează secretul, nu e nevoie să ştie şi el asta. Şi dacă ai nevoie de ceva, orice, să ştii că sunt acolo.
Printre chicotelile clasei, tanti Vasilica iese, aproape lovindu-se de doamna profesoară de istorie, care, uimită şi ea de zâmbetul femeii pe care n-o văzuse vreodată nici măcar surâzând, întreabă:
-Ce era cu ea?
O voce din spatele clasei răspunse înduioşată:
-Eh, dragoste adolescentină, doamna.
Desigur vinovatul nu poate fi localizat pentru a fi supus la pedeapsa capitală a ascultării din toată materia semestrului (asemenea glume nu se fac la ora de istorie) şi doamna profesoară e nevoită să îl ierte (cel puţin până în ziua în care o să-i afle identitatea) şi să-şi înceapă ora, dar tocmai când somnul elevilor era mai dulce, uşa se deschide şi în prag apare un băiat cu o pungă de chipsuri în mână.
-VLAD, DE CE-AI ÎNTÂRZIAT?! strigă profesoara indignată de tupeul elevului de a intra cu patru minute şi treizeci de secunde întârziere.
-Numele meu nu e Vlad...protestează el, ascunzând punga la spate.
-NU-MI PASĂ CARE E NUMELE TĂU, TE ASCULT! Du-te în banca ta, după lecţie te ascult de la Regatul franc până la lecţia de zi, care e...hmmm...ah, da, adică până la Imperiul Romano-German.
Zadarnic încearcă elevul să-i explice doamnei profesoare că Regatul Franc intră în prima lecţie pe care au făcut-o pe semestrul I, se ştie că la ora de istorie nu întârzii! *decât dacă eşti la filo, hehe<3*
După patruzeci de minute de somn, TreiSteluţeColorate aude, în sfârşit, soneria de pauză. Dulce sunet al libertăţii!
Ridicând cu părere de rău catalogul, profesoara de istorie se retrage, amintindu-i întârziatului:
-Vlad, data viitoare te ascult! Învaţă!
-Numele meu nu e ...
Dar nu mai are timp să-i explice, căci, purtată de gândul frumos al câtorva ascultări cu care rămăsese datoare la 9D, profesoara iese, gata-gata să se lovească din nou de tanti Vasilica.
-Ştii, TreiSteluţe, uite, ţi-am adus o cafea. M-am mai gândit: vrei să plăteşti geamul spart?
-Nu, răspunde TreiSteluţeColorate, dându-şi bretonul din ochi *zadarnic*, moment în care pulsul femeii de serviciu creşte.
-Bine, atunci, ce-ar fi să-mi faci o plăcere şi, după şcoală, să mergi cu mine într-un loc special, unde o să ne ocupăm şi de bretonul ăsta care te deranjează atât?
-Neah.
În fine, Vasilica, a cărei răbdare e în pioneze încă de la căderea Bastiliei când era să o izbească un turn în cap, izbucneşte:
-O SĂ VII CU MINE LA FRIZERIE, COPIL PROST!
Dându-şi seama de greşeala comisă după privirea dezinteresată pe care cu greu o zărea din cauza bretonului, ea încearcă să salveze ce se mai poate salva printr-unul din zâmbetele cu care, aşa credea ea, îl cucerise pe primul ei soţ, Tarquinius Superbus.

Va accepta TreiSteluţeColorate invitaţia la frizerie? Va scăpa cineva de ascultarea la istorie? Toate astea numai în Capitolul 3 din *ar trebui să am un theme song* Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu!


Capitolul 3

Ziua se sfârşise greu, afară era o căldură insuportabilă care absorbea ultima fărâmă de viaţă rămasă în elevii ce nu cedaseră de tot în faţa orelor de fizică. Bretonul bietului TreiSteluţeColorate se lipea de frunte, aşa cum tanti Vasilica se lipea de TreiSteluţeColorate.
-Acum?
-Nu.
-Dar acum?
-Nu.
-Acum...?
-Pleacă.
-Acum?
-Mă faci de râs. Nu vin cu tine nicăieri. Du-te!
Tanti Vasilica nu renunţă însă atât de uşor la cele trei fire pentru care deja se umilise în faţa unei clase de mucoşi.
-Vino cu mine şi se va termina repede sau mă voi ţine după tine până o să-mi dai ceea ce vreau.
-ŞI CE VREI?! zbieră TreiSteluţe scos din sărite de insistenţa Vasilicăi.
Aceasta, hotărându-se că timpul a sosit şi că oricum nu mai avea ce altceva să încerce, răspunse:
-Vreau trei fire de păr din bretonul tău pentru ca eu şi colegele mele vrăjitoare să finalizăm un blestem care ne va aduce supremaţia asupra întregului liceu şi, într-un final, vă va omorî pe toţi.
-Okay, răspunse el, smulgându-şi cele trei fire. De ce nu ai spus aşa de la început? Lol.
Mulţumintă de modul academic în care tratase situaţia, tanti Vasilica se îndreptă spre ascunzişul subteran, unde celelalte femei de serviciu se plictisiseră îngrozitor aşteptând-o, aşa că începuseră un joc de cărţi.
-AM REUŞIT! Le-am ad...
-Şşşşt! MACAO! HA! TĂVĂLIŢI-VĂ! O să câştiiig, yeeey.<33
-Ce „Macao”, tâmpito?? Tu nu vezi că mai ai cinci cărţi? Taci dreac’!
-Mă, Macao nu e aia când ai 2,3,4,5 şi as?
Vasilica, neînţelegând nimic din preocupările infantile ale suratelor sale, încercă să le atragă din nou atenţia asupra ultimei sale *şi singurei* realizări:
-Am luat firele de la...
-MACAO! Sunt sigură de data asta! ţipă tanti Florica pentru a doua oară cuprinsă de patima jocului.
-Fată, „macao” zici atunci când mai ai doar o carte, îi explică tanti Iulica. Tu mai ai patru.
-Aaaah, gata, m-am prins.
Dar asta nu o împiedică pe Florica să strige „Macao” de fiecare dată când reuşi să mai scape de o carte.
După încă cinci astfel de runde, tanti Vasilica se plictisi şi plecă să-şi ia o cafea de la parter vociferând cu privire la atitudinea lipsită de recunoştinţă şi respect a celorlalte femei de serviciu.
„Ar trebui să fiu tratată ca o zeiţă după cât m-am umilit în clasa aia de tâmpiţi...”
În acelaşi timp, din partea opusă a holului, venea doamna profesoară de istorie, cu o serie de lucrări proaste sub braţ, zâmbind satisfăcută şi gândindu-se:
„Ar trebui să fiu tratată ca o zeiţă după câte puncte în plus le-am dat...oh, stai, nu le-am dat. Ăstea sunt lucrările de la 9D. Eh, viaţa!”
...Şi trecu pe lângă tanti Vasilica în timp ce-şi continua gândul:
„I-a dispărut zâmbetul. Toate se întorc la normal! Şi acum...câteva ascultări la...oh, orele s-au terminat. Nu-i nimic, mă duc la 9E, ăia sunt mereu la şcoală.”
Dar intrând în clasa celor de la E, observă cu stupoare că nu mai era nimeni!...înafară de Lool, care-şi făcea poze cu o bancă pe care nişte elevi fără imaginaţie scriseseră denumirile unor organe genitale şi se semnaseră lângă.
-Unde sunt restul?
-Orele s-au terminat, doamna.
-ŞI??! CUM AU ÎNDRĂZNIT SĂ CHIULEASCĂ??!
-Dar...
-TACI! SCOATE-ŢI MAI REPEDE CAIETUL ŞI NOTEAZĂ „Cauzele Primului Război Mondial”!
-Războaiele Mondiale nu intră în materia de anul...
-Intră acum! Şi când vin restul, să le spui că dau lucrare din tot!
Aşezându-şi deci caietul lângă numele unuia dintre geniile liceului, Lool începu să scrie lecţia, gândindu-se la cum se distrează colegii lui dând like-uri pe Facebook, în timp ce el scrie despre Polonia.
„Cui îi pasă de Polonia?? China e viitorul! Oare China are pagină de Facebook? Merită un like.”

Cum se va termina partida de „Macao”? Cum se va termina Primul Război Mondial? Are China pagină de Facebook? Toate în Capitolul 4!





Capitolul 4


Tanti Vasilica se întoarse la celelalte femei de serviciu după o cafea dulce şi savuroasă cum nu mai băuse de mult. Intrând în ascunzătoare, chiar începuse să mediteze la deliciul de care se bucurase:
„Bună cafea! Mă întreb de ce nu sunt toate la fel, doar le iau de la acelaşi automat...Eh, probabil e reţetă nouă!”
Dar nu îşi sfârşi bine gândul că genunchii i se îndoiră şi căzu la picioarele Floricăi.
Aceasta şopti, afişând un zâmbet răutăcios:
-Ştiam eu că o păcălim! Acum putem bifa ultimul punct de pe listă.
Şi spunând acestea, scoase lista pe care, în mod inexplicabil, apăruse un al şaselea punct: „Sângele unei femei de serviciu”.
Un hohot de râs diabolic răsună în toată şcoala, făcând-o pe doamna profesoară de istorie să se oprească pentru o clipă din predat. Dar clipa trecu imediat, ca orice clipă, şi Lool continuă să noteze despre intrarea Statelor Unite ale Americii în război.
Când deschise ochii, tanti Vasilica era lipită de perete, cu mâinile şi picioarele încătuşate. Cazanul fierbea în faţa ei, în timp ce „neisprăvita de Iulica”, aşa cum obişnuia să o numească, amesteca fiertura.
-Ce se întâmplă? întrebă ea, fiindu-i, evident, prea greu să-şi dea seama.
Florica se apropie de ea şi îi şopti:
-Ţi-am luat mătura...Eşti exclusă.
Tanti Vasilica păli.
-Fi...firele de păr...Eu...nu înţeleg...
-Ca întotdeauna, replică ironic tanti Iulica oprindu-se puţin din amestecat.
-Dar...de ce? Pur şi simplu, DE CE??!
Dându-şi ochii peste cap pentru a-şi arăta dispreţul faţă de imaginaţia atât de limitată a fostei femei de serviciu, tanti Florica îi arătă lista, moment în care Vasilica începu să plângă şi să suspine, gândindu-se, nu atât la sângele care urma să-i părăsească întregul trup, cât la mătura ei care cine ştie pe unde s-o afla şi cum o fi folosită...
„Dacă monştrii o folosesc ca să...? Dar nu! E prea crud chiar şi pentru ele!”
Nesigură totuşi de fostele ei colege, preferă să întrebe printre lacrimi:
-Mătura mea, scumpa mea mătură...ce aţi făcut cu ea?
Atunci tanti Florica îşi aranjă un zâmbet cinic pe faţă şi răspunse:
-Le-am dat-o celor de la 9B...să MĂTURE cu ea!
-NOOOOOO!!! strigă Vasilica zbătându-se în lanţuri, dar, surprinzător, acestea nu cedară pentru că –ce să vezi- sunt nişte lanţuri.
-Şi acum să luăm puţin sânge, murmură tanti Iulica.
-Peste cadavrul meu! protestă Vasilica.
-Nici nu intenţionam altceva.
Se apropie deci de tanti Vasilica strângând mânerul pumnalului.
Dar chiar în clipa aia uşa se deschise şi toate privirile se întoarseră spre eroul din lumina divină furnizată de neonul de la demisol.
Nu părea că eroul avea de gând să se mişte din lumină, lucru care le intrigă pe femeile de serviciu până într-atât încât tanti Florica întrebă:
-Cine eşti, nevolnicule?
-Ce-i aia? se auzi glasul misteriosului idiot. Lol, cineva nu-l cunoaşte pe Robert Lool. Săracele de voi, cum să nu mă ştiţi, mă? Okay, asta se rezolvă imediat, doar spuneţi-mi cum vă găsesc pe facebook şi vă bag acum în listă.
Într-adevăr, după ce înaintă câţiva paşi, se putea observa că era numai Lool care venise să facă poze cu cazanul ca să le pună pe facebook.
-Cum ai aflat de locul ăsta? întrebă tanti Florica ameninţându-l cu tăişul pumnalului.
-Toată lumea ştie de cazan, are pagină de Facebook. Stai aşa; like, gata. Eh, am văzut, acum eu aş pleca, am meditaţie la mate.
-Nu pleci nicăieri, spuse tanti Iulica imobilizându-l cu mătura. Nu te putem lăsa să împrăştii zvonul şi să ne trezim cu toată şcoala aici. Cel puţin, nu înainte de a finaliza vraja. Florico, ia ultimul element!
Câteva picături de sânge căzură în cazan, schimbând culoarea aburilor. Strigătele sărmanei foste femei de serviciu se auziră până în cancelarie.
-Câtă cruzime, reuşi ea să îngâime înainte de a închide ochii: o tăiaseră la deget.
Lool murmură:
-Şi totuşi, de ce nu are China pagină de Facebook?

Va urma...




Capitolul 5

-AM GĂSIT-O! exclamă Lool încântat privindu-şi telefonul cu afecţiunea cu care îşi priveşte o mamă copilul.
-Cheia de la cătuşe? întrebă tanti Vasilica mişcându-şi mâinile ca pentru a îşi stimula circulaţia sanguină.
-Ce cheie? Nu, măăă, am găsit pagina Chinei! Acum, dacă mi-aş putea mişca degetele suficient cât să dau un...ah, gata. Deci, despre ce cheie vorbeai?
Tanti Vasilica îşi întoarse capul spre scheletul artificial încătuşat în stânga ei şi şopti deznădăjduită:
-Singura mea speranţă e moartă...
-Stai calmă, răspunse scheletul artificial care, evident, fusese vrăjit, aşa cum se întâmplă în toate instituţiile normale de învăţământ *duuuh*. Mai sunt zece minute înainte ca vraja să se finalizeze. Mai e timp ca eroul cu Iphone nou să ne salveze pe toţi.
Tanti Vasilica se uită neîncrezătoare la „eroul” care stătea întins pe podea, cu mâinile şi picioarele legate chinuindu-se să îşi încarce noile poze cu scheletul artificial pe care reuşise să-l tăguiască sub numele de „Chelet” pentru că nu mai nimerea „s”-ul. În mintea sa, fosta femeie de serviciu tocmai îşi plesnise palma de faţă, dar, pentru că în viaţa reală nu putea repeta gestul, se mulţumi să ofteze resemnată şi să-şi compună epitaful.
Chiar acum, în această clipă în care lucrurile păreau imposibil de reparat, uşa de la ascunzătoare se deschise şi intrară 9D.
-Aţi venit să ne salvaţi! Nu pot să cred...chiar atunci când îmi pierdusem speranţa de a mai vedea vreodată soarele şi posterele mele cu modelele care prezintă chiloţii „Botezatu”...adică soarele. Fiţi binecuvântaţi, copii!
-What? Lol, nu, replică un băiat cu o şapcă neagră pe cap. Noi doar ne ascundeam de profa de istorie. Vrea să ne asculte.
-Ăla e Chelet??? OMG!! zbieră Flee (imaginaţie multă, creier puţin, zâmbet de cal) CHELET, SUNT O MARE FANĂ!! Stai aşa să-ţi fac o poză!!
Şi imediat fata se postă lângă scheletul artificial şi făcu o serie de patru-cinci poze care, în treizeci de secunde, erau gata editate în Gimp şi postate pe facebook.
-Oh, uite. Ai două like-uri deja.
Tanti Vasilica privi sărmanul specimen mai întâi cu multă milă, apoi o licărire de speranţă i se aprinse în ochi şi, zâmbind într-un mod pe care ea îl numea „fermecător”, dar căruia TreiSteluţeColorate îi plăcea să-i spună „creepy” (nu se ştie de ce), spuse cu o voce mieroasă de vrăjitoare din basme:
-Scumpo, vezi masa aia de acolo?
-Duuuh.
-E o cheie pe ea. Ce-ar fi să vii şi să ne eliberezi?
-Să-l eliberez pe Chelet?? DAAAA!!<33 Yeeey!
Şi fata luă cheia, desfăcând cătuşele scheletului care fugi imediat nu se ştie unde.
-Eh, poate voia la toaletă, îşi dădu Flee cu părerea.
-Da, da, acum eu. Dă-mi dumul şi-o să vă mătur clasa o zi întreagă!
Dar când să se apropie pentru a înfăptui eroicul act, cineva strigă:
-NE-A GĂSIT!! FUGIŢI!
În câteva secunde încăperea se goli, adică exact la timp căci un cap de profesoară tunsă scurt se ivi de după uşă.
-Nu sunt nici aici...Aaah, e o pierdere de timp!
Plecă însă prea repede ca biata Vasilica să-i vorbească despre necazurile sale.
„Stai puţin...unde a dispărut copilul ăla tâmpit? Era chiar aici...”
Într-adevăr Lool parcă se evaporase. Totuşi, cei care aveau conturi de Facebook ştiau că, în acel minut în care Vasilica se dădea de ceasul morţii, Robert Lool era „at KFC with Sakie Chizuru, Svetlana Kamikaze and Chelet”.
Tanti Vasilica îşi lăsă privirea în jos; era obosită, pur şi simplu obosită. Clădirea începu să se cutremure şi câteva tunete se auziră unul după altul. Femeia de serviciu îngheţă de spaimă. Într-o clipă întreaga viaţă îi trecu prin faţa ochilor. La final, o lacrimă se scurse pe obrazul cutat şi ea şopti:
-Oh, dragul meu Caius Marius...camerele tale erau cele mai curate din câte m-am prefăcut vreodată că mătur! Te voi iubi veşnic...
Dar chiar în clipa aia pe scări se auzi un zgomot de paşi, moment în care o pereche de sandale apărură de sub roba lungă şi albă.
-Iisus? Am murit?
-Nu sunt Iisus!! Pe bune, arăt eu ca Iisus?? Stai să-mi aranjez niqab-ul. Aşa.
-Cine eşti?
-Alexandra, de la 9H. Logodnică a lui Said ben Ahmed şi posesoare a şase cămile minunate.
Dacă Svatlana Kamikaze, care se afla atunci la KFC strâmbându-se la carnea de porc ar fi văzut-o pe tânăra a cărei faţă ne e şi nouă greu accesibilă, ar fi fost foarte mândră.

Efectul vrăjii, arta de a purta un niqab şi câteva lucruri despre Iisus...toate astea în capitolul 6! Penultimul capitol.



Capitolul 6

Departe de a ştii ce se întâmplă, TreiSteluţeColorate tocmai îşi dădea cu fixativ în cap în momentul în care vraja se dezlănţui într-un amestec inedit de dezastre naturale.
-Cutremuuur!! strigă el alergând spre ieşire, dar se răzgândi în ultimul moment şi se întoarse înşfăcând tubul de fixativ.
Dacă nu mă salvează nimeni de sub dărâmături, măcar o să-mi stea bine părul când îmi găsesc cadavrul.
În acelaşi moment, telefonul lui Lool căzu spărgându-se în bucăţele mici, Chelet se adăposti sub masă lângă Flee şi Svetlana care, văzând că Lool făcuse imprudenţa de a salva nişte mâncare „păcătoasă” (porc), ieşi imediat scârbită şi ultimul lucru pe care-l văzu fu tavanul prăbuşindu-se.
Lool, plângând, sughiţând, găsi totuşi puterea de a lua telefonul lui Flee şi a-şi actualiza starea: „R.I.P...Old Phone...I’m gonna miss you so much!!”
Tanti Vasilica şi Alexandra se îmbrăţişară şi, fie că a fost voia lui Allah, fie că, pur şi simplu, norocul era de partea lor, nu păţiră nimic.
Peste tot elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” resimţeau primele efecte ale vrăjii care ar fi trebuit să-i transforme pe toţi în sclavii Ordinului Femeilor de Serviciu.
Cele câteva minute în care vraja se stabiliza trecură şi tanti Iulica, mândră de sine, se urcă pe acoperiş, loc de unde aştepta sosirea elevilor aflaţi în transă, viitoarea sa armată de suflete pierdute. Însă...nimic nu se întâmplă. De ce? Vraja sa avea un punct slab. Concepută să controleze minţile normale, vraja nu putea lua controlul asupra ciudaţilor din Buzeşti. Niciunul, absolut niciunul, nu era o persoană normală. Simplul eşec nu ar fi făcut decât s-o lase pe tanti Iulica fără slujbă, dar un glumeţ aruncase o coajă de banană pe acoperiş (probabil Iisus) şi sărmana vrăjitoare malefică alunecă, zrobindu-se de cimentul din curtea liceului.
Ai crede că elevii vor fi fericiţi, se vor îmbrăţişa, vor sărbători şi, într-adevăr, două zile mai târziu, Lool scria:
„Yeeey, am iPhone nou!!”
Sakie Chizuru and Chelet liked this.
Singura fiinţă care nu ştia ce se întâmplase era tanti Vasilica pe care nu se obosise nimeni să o elibereze şi căreia Alexandra îi aducea uneori Coranul spunându-i să se roage pentru a fi salvată, fără să o anunţe însă că nu mai era nevoie.
Pacea se reinstaurase în liceu când un nou personaj, pe care trebuie să-l bag în seamă ca să nu plângă în pernă, îşi făcu apariţia.
Nazi, elevă la 9E, nu foarte deşteaptă, dar nazistă până-n măduva oaselor, albă ca brânza, deţinând un dormitor tapetat cu postere cu Hitler nud, stătuse în tot timpul ăsta ascunsă în baie, făcând Allah ştie ce. Când ieşi nimic nu mai era la fel pentru că îl văzu pe el: înalt, alb, slab, ras în cap ca un neo-nazist, visul vieţii ei, altfel spus Chelet! Se îndrăgosti iremediabil. Desigur că n-o să aflaţi ce se întâmplă cu ei până în capitolul următor!
Dar înainte, trebuie să-mi plătesc datoria şi să vă spun câte ceva despre arta de a purta un niqab. Bine, nu eu, Svetlana Kamikaze care, aparent, nu are linişte şi se întoarce în mormânt de pe o parte pe alta.
A niqab  is a cloth which covers the face as a part of sartorial hijab. It is worn by some Muslim women in public areas and in front of non-mahram adult males. The niqab is more commonly worn in...
Fascinant, nu? În ultimul capitol vom afla dacă inima tinerei naziste va fi ruptă de nu mai puţin tânărul Chelet, vom afla ce s-a întâmplat cu TreiSteluţeColorate în urma cutremurului şi dacă tanti Vasilica se converteşte la Islamism. 


Capitolul 7

Acasă la TreiSteluţeColorate domneau tristeţea şi disperarea. Mama lui, foarte celebră pe Facebook, îndoliată, plângea peste sicriul care o costase salariul pe luna aia. În sicriu, îmbrăcat pentru prima oară în viaţa lui în costum, cu părul din care, indiferent cât se chinuiseră, nu reuşiseră să scoată fixativul, era TreiSteluţeColorate. În jurul lui se plimbau rude dezinteresate care se aflau acolo numai pentru mâncare şi discutau despre vreme şi despre părul decedatului.
Tentativa de vrajă a Ordinului Femeilor de Serviciu îndoliase familia SteluţăColorată, dar adusese dragostea în inima tinerei neo-naziste de la 9E. Au fost necesare zile întregi de fantezii, planuri şi încurajări pentru ca Nazi să decidă că e momentul să se apropie de Chelet, dar a făcut-o.
Văzându-l pe coridor (pentru că acum Chelet învăţa la Buzeşti), fata se îndreptă spre el şi aşteptă să fie remarcată, însă Chelet era prea ocupat să-i semneze tricoul lui Flee.
-Merci, o să-l port până când o să miroase ca un animal mort pe autostradă într-o zi de iulie. LUME, CHELET SEMNEAZĂ TRICOURI!!
Întregul hol se opri pentru o secundă. Clipa următoare blonda auzi ţipete de fani înnebuniţi şi nu mai văzu decât mulţimea călcându-se în picioare. Se alătură deci vacarmului, încercând să ajungă la iubirea vieţii ei.
Reuşi în câteva minute, lăsând în urmă elevi schilodiţi, aplatizaţi sau morţi.
-Bună, Chelet! îl salută ea, rânjind ca o maniacă.
Ochii i se înroşiseră, părul era ciufulit (în unele locuri, chiar lipsă), tricoul negru i se rupsese, mâinile îi erau mânjite cu sânge, iar pe sub unghii avea pielea altor elevi. De înţeles deci că bietul Chelet se sperie şi plecă la ora de mate.
-Dar...iubire, unde te duci?? O SĂ TE SCOT ŞI DIN IAD, O SĂ TE URMĂRESC PESTE TOT!!
...Şi aşa a făcut. Câteva săptămâni bune Chelet nu mai putu nici să se culce în sicriul lui fără să dea de Nazi.
Posterele cu Hitler fuseseră înlocuite cu poze şi notiţe referitoare la Chelet şi cu o copie perfectă a acestuia pe care blonda o furase din laboratorul de biologie (era o achiziţie nouă).
Degeaba îl urmări, degeaba îl invită în oraş, degeaba îi trimise ciocolată şi trandafiri, Chelet rămase indiferent la dragostea inocentei naziste. Inima lui inexistentă aparţinea deja altei persoane: cea pe care o văzuse prima oară, cea lângă care fusese întemniţat, cea cu care împărţise clipele de nefericire: tanti Vasilica.
Aceasta, rămasă închisă în subteran, tocmai citea Coranul, încercând să reţină cât mai multe. Alexandra aducea uneori completări de genul „Profetul Mohammed a spus asta, pacea fie asupra Lui!”
Atunci intră Chelet, hotărât să-şi elibereze iubita şi să-şi declare dragostea.
-Chelet?
-Eu!
-Ce cauţi aici?
-Am venit să te eliberez.
-Dar...Ordinul?
-Ce Ordin? Tanti Iulica a căzut de pe acoperiş şi celelalte au fost date afară.
-Dar Alexandra mi-a spus că...
Atunci tânăra musulmancă se îndepărtă pe vârfurile degetelor de la picioare, ţinându-şi sub braţ scumpul Coran.
-ALEXANDRA!!
-Las-o pe ea, vino cu mine şi o să terorizăm liceul ăsta împreună, iubirea mea eternă!
-Huh? Stai puţin. Nu crezi că o iei prea repede? Îmi pare rău, sentimentele mele nu sunt reciproce. Nu e vina ta, eu sunt de vină. Meriţi mult mai mult, eu nu te pot aprecia. Dar...putem rămâne prieteni.
Atunci Chelet plecă, lăsând-o pe cea care credea că-i este menită, întemniţată, ignorând ţipetele ei disperate.
Auzi! Putem fi prieteni. Old bitch! Pe cine crede ea că păcăleşte? ”Nu e vina ta, eu sunt de vină”...Parcă aş fi fost un idiot !
Chiar atunci se lovi de Nazi, care venise să-l invite din nou în oraş.
-Uhm...uite ce e, răspunse Chelet. Îmi pare rău, sentimentele mele nu sunt reciproce. Nu e vina ta, eu sunt de vină. Meriţi mult mai mult, eu nu te pot aprecia. Dar...putem rămâne prieteni.
Şi o părăsi, zâmbind cu gândul la toată frământarea pe care tocmai i-o transmisese colegei lui.
De atunci, Nazi îi dă like la fiecare poză, apreciază toate link-urile pe care le distribuie şi plânge noaptea în pernă. Tanti Vasilica a rămas întemniţată. Uneori, Lool coboară şi-i mai face câte o poză, îi mai spune câte ceva despre economia Chinei, dar atât. Nimeni altcineva nu mai ştie că ea se află acolo. TreiSteluţeColorate şi Svetlana Kamikaze sunt..ei, bine, morţi, deci nu fac prea multe. Flee mănâncă zilnic la KFC, alături de Lool şi Chelet, aruncându-i câte o aripioară de pui şi prietenei sale, Nazi, care stă ascunsă sub masă, urmărind fermecătorul femur al obsesiei sale.
Cât despre doamna profesoară de istorie...ea e fericită pentru că a reuşit să-l asculte pe Vlad.

Sfârşit.

4 comentarii:

Abonați-vă la: Postări (Atom)