Ca tot românu' care se respectă, eu petrec de trei ori pe an pentru acelaşi lucru.
Tot anul mă chinui să-mi ascund numele sub nickname-uri, dar două zile din frumoasa vară nu aş putea fi mai mândră de el. Cel puţin, teoretic.
Practic, la ziua de naştere petrec, primesc cadouri, totul bine şi frumos. La onomastică, pe 15 august, primesc câteva cadouri, eventual un tort. Ei bine, pentru a doua onomastică, respectiv cea de azi, primesc telefoane cu "La mulţi ani"...ceea ce ar trebui să mă bucure, să-mi arate că oamenii ţin la mine etc. Nu. E enervant. Nu pot dormi pentru că sună telefonul, nu pot pleca nicăieri fără telefon, trebuie să merg să vorbesc cu rudele care nu pot spune un simplu "la mulţi ani" pentru că ar fi stupid, aşa că întreabă câteva lucruri. Nimic rău în asta. Problema mea e că toţi întreabă EXACT aceleaşi lucruri.
Telefonatul de ziua cuiva e tradiţie, nu o pot schimba eu, aşa că uneori sun alte persoane (da, in real life, am prieteni, amici, cunoştinţe...I know, greu de crezut) să le urez la mulţi ani, lucru care mă pune în situaţia jenantă de a nu avea cum să continui dialogul.
"Uhmmm...cum te distrezi? Petreci?"
"Well, you know, da..."
"Cool."
"Yeah..."
*awkward silence*
"Okay, have fun! Bye!"
"Great."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu