Mama

Nu ştiu dacă e vorba numai de mama mea, dar am impresia că mamele au puterea specială de a scoate fiecare lucruşor de nicăieri (asta sau am orbit eu). Cauţi ceva, te uiţi după el de o mie de ori în acelaşi loc, te convingi că nu e acolo, apoi...

-Mamaaaa, unde ai pus florile??

-Sunt pe masă!

-Ba nu sunt...

-Uită-te bine, sunt acolo!

-Uhm...Nu sunt!

-Chiar trebuie să vin eu pentru orice...Uite, sunt chiar aici!

-Erau acolo de la început...Dar...dar...CUM?!

DOT la liceu... o să fiu trainer O_O

...e o chestiuţă despre drepturile omului în care m-am implicat din pură plictiseală şi care se dovedeşte mai amuzantă decât credeam. În principiu, există oameni care ne învaţă pe noi (noi fiind un grup de 15 persoane) cum să-i învăţăm pe alţii chestii despre drepturile omului, care (şi asta probabil vine ca o surpriză) nu sunt plictisitoare.
E posibil să fie datorită glumelor cu musulmani sau a joculeţelor, dar mi se pare chiar un mod interesant în care să-ţi petreci timpul, tu, cititor plictisit care, dacă ai ajuns să-mi citeşti mie blogul, probabil ţi-ai petrecut ziua pe 9GAG/FunnyJunk/Reddit/Memebase.
Okaaay, deci vestea de azi e că eu (mă rog, şi alţi câţiva oameni :D) o să fiu trainer, deeeeci, o să fiu una din persoanele ălea care îţi dau impresia că ştiu ce fac, când, în realitate, habar n-au.

E ziua mea, ziua mea, ziua meaaa...

Ca tot românu' care se respectă, eu petrec de trei ori pe an pentru acelaşi lucru.
Tot anul mă chinui să-mi ascund numele sub nickname-uri, dar două zile din frumoasa vară nu aş putea fi mai mândră de el. Cel puţin, teoretic.
Practic, la ziua de naştere petrec, primesc cadouri, totul bine şi frumos. La onomastică, pe 15 august, primesc câteva cadouri, eventual un tort. Ei bine, pentru a doua onomastică, respectiv cea de azi, primesc telefoane cu "La mulţi ani"...ceea ce ar trebui să mă bucure, să-mi arate că oamenii ţin la mine etc. Nu. E enervant. Nu pot dormi pentru că sună telefonul, nu pot pleca nicăieri fără telefon, trebuie să merg să vorbesc cu rudele care nu pot spune un simplu "la mulţi ani" pentru că ar fi stupid, aşa că întreabă câteva lucruri. Nimic rău în asta. Problema mea e că toţi întreabă EXACT aceleaşi lucruri.
Telefonatul de ziua cuiva e tradiţie, nu o pot schimba eu, aşa că uneori sun alte persoane (da, in real life, am prieteni, amici, cunoştinţe...I know, greu de crezut) să le urez la mulţi ani, lucru care mă pune în situaţia jenantă de a nu avea cum să continui dialogul.
"Uhmmm...cum te distrezi? Petreci?"
"Well, you know, da..."
"Cool."
"Yeah..."
*awkward silence*
"Okay, have fun! Bye!"
"Great."

Scenariu apocaliptic

Al 3-lea război mondial, foamete, explozii, bombe americane, rachete ruseşti, jihadişti cu bombe legate, moarte, ţipă, urlă, ţipă, urlă, se predă Franţa, Ghermania iar o apucă pandaliile, Israel dă cu capul, Arabia Saudită dă cu cămila, ţipă, urlă, ţipă, urlă, crapă graniţele, ne unim cu Moldova, ţipă, urlă, ţipă, urlă, pune Rusia pancartă peste România Mare, crapă Bozgoria de ciudă, e şi Kazakhstan pe acolo, ţipă, urlă, ţipă, urlă, pune Rusia pancartă peste toată Europa, se răscoleşte Asia, se răstoarnă Africa, se dezgheaţă Antarctica, ţipă, urlă, ţipă, urlă, pune Rusia pancartă peste tot pământul, şiruri de morţi, tancuri, blocuri dărâmate, radiaţii, explozii nucleare, plânsete şi linişte...beznă. O stradă plină de soldaţi răpuşi, praf şi mizerie. Iese Svetlana Kamikaze din duş cu prosopelul pe cap şi în papuci de casă "Scuze, eram în...Bismillah, ce se-ntâmplă aici?! O.O"

-By Svetlana Kamikaze

(De menţionat că în timp ce ea scria asta, eu băteam Ungaria pe karaokeparty.)

Morcovi şi My Little Pony

Okaaaay, everypony. A venit marea zi a postului despre design, de fapt, postul o să fie mai mult despre banner pentru că restul design-ului e destul de simplu.
Acum ceva timp mă uitam eu frumos la blog şi mi-am dat seama că m-am plictisit de design şi că mi se părea prea încărcat cu toate steluţele şi banner-ul ăla (minunat dealtfel), aşa că m-am apucat să-l schimb în ceva cât mai simplu posibil. În primă fază, nu voiam ca banner-ul să fie portocaliu, aş fi mers pe ceva gri, poate chiar cu mult alb, dar realizatorul (care, de data asta, nu a fost Flee/ Sakie Chizuru pentru că nu era online şi eu nu mai aveam răbdare) nu s-a putut abţine. Mi-a plăcut totuşi cum arăta pentru că dădea o pată de culoare.
Acum, de ce am un ponei pe banner? De fapt, eu nu plănuiam să am un ponei. Nu poneiul e ideea, ci morcovii de pe ponei. Nu am găsit imagini cute cu morcovi, aşa că am luat-o pe asta.
De ce sunt morcovii cool? Weeeell, asta implică de fapt povestea unei nopţi în care n-aveam de lucru şi am sunat-o pe Light, care mi-a spus încântătoarea vorbă de duh "Uneori, vreau să fiu un morcov.", aşa că am început să spunem povestioare cu universuri paralele în care toată lumea e morcov şi am ajuns la concluzia că, for some reason, morcovii sunt cool.
Poneiuuuul.

La vremea aia auzisem într-adevăr de My Little Pony (la care se uita Light), dar nu mă uitam. Eh, acum câteva zile m-am hotărât să încerc. I'm a brony now.
Preferata mea e Rainbow Dash.

And...eh, that's all. Probabil ar trebui să scriu o recenzie a serialului, dar mi-e lene şi mă simt ciudat. E MLP, nu o pot comenta ca pe ceva serios.
Daaar, pot pune imagini.<3

Din frumoasele mele experienţe cu copiii

Îşi aminteşte cineva desenele în care unul din personaje învaţă vreun copil un cuvânt urât şi copilul îl tot repetă, spre disperarea personajului care nu i-l poate scoate din cap?

Eh, am trăit experienţa live, ca să spun aşa. 

Unii dintre voi probabil ştiu sau şi-au dat seama că am fost plecată. Eram la ţară, cu verişoara mea de şapte anişori, când, ce-mi vine mie în cap? O tâmpenie, ca de obicei. Şi îmi amintesc de cântecul ăsta:

Eh, n-am altceva mai bun de făcut decât să mă apuc să-l cânt, ca să-mi dau seama că verişoara mea nu mai putea de dragul versului "Cine dracu-i Jimmy?", pe care, dealtfel, nici nu îl spunea cum trebuie, schimbând puţin ordinea firească a cuvintelor, astfel încât acum versul era "Cine-i dracu, Jimmy?". 

Mda...Asta se adaugă la experienţele mele cu plozi. 

Fără legătură cu postul, Capitolul 4 din "Hey, I just met Chelet!"...weeell, nu ştiu exact când, dar probabil o să-l scriu săptămâna asta. I hope. 

Încă sunt datoare cu un post care să explice vechiul nou design, deeeci...yeah. 

Galaxiile-fantomă

Acum o jumătate de oră mă plictiseam îngrozitor. Atunci când mă plictisesc, de obicei, fie intru pe Memrise şi îmi mai pierd timpul încercând să învăţ o limbă străină, fie caut articole legate de astrofizică sau istorie, de obicei, pe descopera.org. Imaginaţi-vă, deci, încântarea mea în momentul în care am descoperit site-ul ăsta.

Şi am găsit aici un articol care se referă la teoria galaxiilor-fantomă.

Ce înseamnă asta, în mare: Universul ar fi mult mai restrâns decât avem noi impresia, având un număr relativ mic de galaxii reale. Acum, ideea asta, luată în modul, pare simplă. Întrebarea, naturală şi legitimă, este "cum de vedem atâtea stele?", ea putând fi formulată şi ca "de ce avem impresia că Universul e atât de mare?". În teorie, fiecare galaxie reală ar proiecta aproximativ 50 de galaxii-fantomă, dar noi nu putem face diferenţa între ele, motiv pentru care ni se pare că Universul este sau tinde la infinit. 

Nu sunt foarte fericită cu teoria asta, din simplul motiv, că-mi spulberă visul de a spune vreodată "It's bigger on the inside!", însă mi se pare demnă de luat în considerare, în special, pentru că eu nu pot percepe un univers infinit în expansiune, adică nu cred în probabilitatea existenţei a ceva infinit, care continuă să se extindă. 

Dacă există oameni cărora li se pare interesant, pot oricând să dea un click pe linkul care duce la articol şi să citescă tot. Eu am prezentat ideea în mare. 

Partea asta nu are nicio legătură cu postul propriu-zis. S-ar putea să fi observat că am schimbat design-ul (din nou), că am un banner cu un ponei şi că titlul blogului, mai nou, e "Carrots are cool". Promit o explicaţie detaliată undeva în viitor. (Liniuţa cool<3)