Galaxiile-fantomă

Acum o jumătate de oră mă plictiseam îngrozitor. Atunci când mă plictisesc, de obicei, fie intru pe Memrise şi îmi mai pierd timpul încercând să învăţ o limbă străină, fie caut articole legate de astrofizică sau istorie, de obicei, pe descopera.org. Imaginaţi-vă, deci, încântarea mea în momentul în care am descoperit site-ul ăsta.

Şi am găsit aici un articol care se referă la teoria galaxiilor-fantomă.

Ce înseamnă asta, în mare: Universul ar fi mult mai restrâns decât avem noi impresia, având un număr relativ mic de galaxii reale. Acum, ideea asta, luată în modul, pare simplă. Întrebarea, naturală şi legitimă, este "cum de vedem atâtea stele?", ea putând fi formulată şi ca "de ce avem impresia că Universul e atât de mare?". În teorie, fiecare galaxie reală ar proiecta aproximativ 50 de galaxii-fantomă, dar noi nu putem face diferenţa între ele, motiv pentru care ni se pare că Universul este sau tinde la infinit. 

Nu sunt foarte fericită cu teoria asta, din simplul motiv, că-mi spulberă visul de a spune vreodată "It's bigger on the inside!", însă mi se pare demnă de luat în considerare, în special, pentru că eu nu pot percepe un univers infinit în expansiune, adică nu cred în probabilitatea existenţei a ceva infinit, care continuă să se extindă. 

Dacă există oameni cărora li se pare interesant, pot oricând să dea un click pe linkul care duce la articol şi să citescă tot. Eu am prezentat ideea în mare. 

Partea asta nu are nicio legătură cu postul propriu-zis. S-ar putea să fi observat că am schimbat design-ul (din nou), că am un banner cu un ponei şi că titlul blogului, mai nou, e "Carrots are cool". Promit o explicaţie detaliată undeva în viitor. (Liniuţa cool<3)

Poze.

Aşa cum am promis, pozele de la evenimentul de închidere:

Aci suntem noi. De la dreapta la stânga: Ancuţa, eu, Andreea, Ana, Theo şi Andrei. 

 - Ouă umplute. 

 - eu şi steagul Irlandei/Italiei (a fost un singur steag şi l-au folosit şi Irlanda şi Italia)

 - un tip din Pakistan. Awesome guy. 

 - Ancuţa şi Juliette, profa din Italia. 

 - mămăligă.

 - The trainees and the chairs. De la stânga la dreapta: Portugal, Greece, Poland (but he's not teaching), Pakistan (and he's not teaching), Sabrina (which is not her real name, but her real name was too complicated) - Taiwan, Yulia (Russia, our teacher), Ireland and Italy. 

 - Yulia and the awesome guy from Pakistan

 - me and Poland. 

 - Noi iar.

 - Beţe chinezeşti (imposibil să mănânci cu ele). 

 - Sabrina, Theo şi Ancuţa (remarcaţi iile)

 - The chairs (Pakistan and Poland)

 - Me bursting with joy. 

AIESEC

Okay, lume. Dacă nu aveţi ce face între 20 august şi 30 septembrie sau dacă aveţi ce face, da' nu e chiar aşa interesant, puteţi să mergeţi la "LANGUAGE sCOOL". Eu am fost la prima ediţie (la rusă mai exact) şi chiar mi-a plăcut. Azi a fost Closing Eventu': ne-am distrat, am mâncat specialităţi din fiecare ţară, am dansat, am făcut karaoke, unii dintre noi au şi plâns...eh, şi cam asta a fost.
Oricum, în general, totul a fost foarte tare.
Puteţi să vă înscrieţi la oricare din limbile ălea (nu neapărat doar una), taxa e de 70 de lei pentru o limbă şi vă veţi întâlni probabil de două ori pe săptămână. Ideea e că, pe lângă faptul că înveţi câte ceva dintr-o limbă străină, îţi exersezi şi engleza.
Oricum, mai bine intraţi pe site-ul lor pentru detalii.
O să pun ceva poze de azi mai târziu, după ce le primesc de la Ancuţa.

Flee şi Tom Cruise

Acum două zile n-aveam de lucru şi am deschis Movie Maker (pe care abia dacă ştiu să-l folosesc) şi am făcut asta:

I pretty much like it, deşi, cu siguranţă, nu e prea complex, dar, dintr-un motiv oarecare, sunt mândră de el.
Probabil oamenii care au mai trecut pe aici ştiu că Flee sau Sakie Chizuru e fata care se ocupă de bannerele mele.

Şoareci...

No problem. 

Not a big deal.

Not that bad. 

It's okay. :-j

Chiar şi asta pot suporta, dar NU ŞOARECI! *nici măcar nu o să pun o poză* Mi-e frică de şoareci, oameni buni! Pur şi simplu mi-e frică: şoareci, şobolani şi alte creaturi asemănătoare. Şi acum...am unul în bucătărie. M-am baricadat în cameră şi sunt idioţi care-mi spun tâmpenii gen "el e mai speriat ca tine". NU-MI PASĂ CÂT E DE SPERIAT! Nu mă ajută să fiu mai puţin speriată. That's it.

Flee, Chelet, Chelet, Flee...

Aseară a avut loc "premiera" noii mele povestioare, "Hey, I just met Chelet!".
Pentru cei care nu ştiu, nu e neapărat o "continuare" la "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu", dar probabil am făcut şi o să fac referiri, deci e bine să clarific câteva lucruri.
În primul rând, cred că toată lumea îl cunoaşte pe TreiSteluţeColorate, a devenit chiar o marcă a acestui blog, dar, just in case, în poveste apare aşa:

 Putea simţi plictiseala în aer. Poate era din cauza lipsei lui TreiSteluţeColorate.

E un personaj din "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu" care a murit după cutremurul cauzat de vraja Ordinului. Era colegul de bancă al eroinei noastre, ăsta e motivul pentru care, aparent, ea îi simte lipsa.

-Da, fată, Chelet a venit să investigheze.

-Chelet e detectiv?

-Acum e.

-Nu era elev aici?

-A absolvit în vacanţă; era prea deştept şi i-au spus că nu mai au ce să-l înveţe. Acum lucrează ca detectiv.

 Chelet e un personaj din acelaşi text pe care am avut impresia că l-am exploatat prea puţin, pentru că, în definitiv, el e foarte cool, aşa că l-am făcut personaj principal aici.
De fapt, el este un schelet artificial animat de unul din farmecele deja celebrului Ordin, care şi-a dobândit numele de "Chelet" dintr-o greşeală de tastare a lui Robert Lool.

Tanti Vasilica se uită neîncrezătoare la „eroul” care stătea întins pe podea, cu mâinile şi picioarele legate chinuindu-se să îşi încarce noile poze cu scheletul artificial pe care reuşise să-l tăguiască sub numele de „Chelet” pentru că nu mai nimerea „s”-ul.

See? It's right here.
 Cam atât cu lămuririle.
Acum, vreau să-i mulţumesc lui Flee (Sakie Chizuru) pentru banner şi să o asigur că reacţia ei când i-am cerut să-mi facă banner-ul a fost cu atât mai adorabilă cu cât a venit în întâmpinarea personajului ei din "Fraţii Buzeşti şi Ordinul Femeilor de Serviciu" care va apărea şi în "Hey, I just met Chelet!" cât de curând.
Acum, nu vreau să vă scutesc de plăcerea de a vedea reacţia ei so...

5:06:47 PM  

Eu: auzi, am şi eu nevoie de ajutor

5:06:50 PM  

El Diablo: ?

5:06:56 PM  

El Diablo: dap?

5:06:58 PM  

Eu: vreau să-mi faci un banner cu chelet

5:07:05 PM  

Eu: pentru povestioara nouă

5:07:06 PM  

Eu: CHELETx

5:07:10 PM  

Eu:

5:07:13 PM  

El Diablo: ai vreo poză?

Îmi apărea ID-ul, aşa că l-am înlocuit cu "eu" (deşi nu ştiu de ce am făcut asta, cred că oricine poate să facă rost de ID-ul meu foarte uşor).
Okay, ultimul punct al acestui post, vreau să-i urez la mulţi ani lui Flee şi aici pentru că azi e ziua ei şi pentru că nu-mi răspunde la telefon, so happy birthday!!>:D<

Eating like a pig

A mai observat cineva că până nu ţi-o întinzi pe toată faţa, lubeniţa n-are niciun gust?

Eu mi-am amintit de asta acum câteva minute când a venit tata acasă cu un pepene verde de mărimea unui zepelin fără să se gândească la faptul că noi suntem numai patru. În principiu, dacă începi o lubeniţă o termini atunci. Mama face mereu eforturi disperate să n-o arunce, s-o ţină în frigider până o mănâncă cineva. Hopeless. Nici naiba nu se mai atinge de chestia aia. Dacă nu e proaspătă nu se mănâncă.
Tata are o problemă în a reţine lucruri de genul ăsta, aşa că de fiecare dată când se duce în piaţă, alege ce vede mai mare doar ca să avem ce arunca.
Ideea e că regula înfulecatului ca un porc se aplică, în general, mâncării, nu numai în cazul lubeniţei.
Mereu mi s-a părut stupid să tai pizza şi s-o mănânci cu furculiţa. Pentru Dumnezeu, mănânc-o odată! Dacă voiai să mănânci ca o lady trebuia să comanzi piept de pui.
That's it. Wait. Am vrut mereu să folosesc liniuţa asta.
Edit: Tocmai am văzut asta:

Nu mai mănânc niciodată mere.